Save Cioini

Neata,

Sunt un pic obosit poate, pentru ca ieri am terminat transfuzia la 22.30 ora Romaniei, dupa care eu inca functionez. Sper sa am analizele ok astazi, dar sa trec la alt subiect. Ce-mi place in spitalul asta f tare este trezitul dimneata:
nu vine nimeni sa te trezeasca si apoi sa-ti ia sange imediat sau sa-ti dea mancarea sau altceva. Intai deschid usa si dupa vreun sfert de ora, poate chiar jumatate de ora incepe activitatea. Cele 10-15-30 de minute de leneveala dimineata fac toti banii – cele mai bune minute din intrega zi. Stiu ca trebuie sa ma trezesc, dar stiu si ca mai pot sa ma intind, sa ma intorc pe partea cealalta, sa ma uit pe tavan, si e super misto Dupa aia incepe activitatea, dar am 0-15-30 de minute doar pentru mine, pentru ca nimeni nu vorbeste, cel mult se aude cate un Guten Morgen.

Stiti cum barbatii au impresia ca ei sunt cei mai buni la orice sport fac? Recunoastem foarte greu ca nu suntem buni la ceva. Desi in mod normal nu tin minte ce visez, azi dimineata mi-am adus aminte finalul visului pe care-l aveam – eram pe o partie de schi in plina… As vrea sa scriu coborare, dar ca sa fiu sincer, era cadere. Din pacate pentru ca sunt prea agitat nu prea reusesc o coborare cap coada fara cel putin o cazatura intr-un moment culminant, si de obicei se intampla in momentul in care-mi vine in cap: “Mama ce bun sunt, n-am cazut de data asta”. Oricum, ultima parte a visului era o cadere in care eu eram ca un bulgare de zapada si… m-am trezit destul de vesel, surprinzator. Cred ca m-am trezit vesel pentru ca, desi nu stiu sa schiez prea bine probabil, imi place totusi. Ma tin pe picioare pe orice fel de partie cred, dar daca ma grabesc cad sigur ) Ultima data cand am schiat, acum doi ani aproape, doi ani ffff lungi, si tot in tara asta, am avut un concediu chiar de neuitat. O sa revin la de ce a fost de neuitat, dar sa termin cu schiul. Mi-am adus schiuri de acasa, schiuri noi noute, drepte (pentru ca meseriasul din mine apreciaza viteza se pare) si foarte lungi, 2.03m, si peste toate astea de curse. Nu stiu ce a fost in capul meu, dar probabil daca m-ai intreba daca vreau sa conduc o masina de Formula 1 as vrea, fara sa realizez ca nu ma ridic la nivelul pilotului de Formula 1, exact cum nu ma ridicam la nivelul unui schior recomandat pentru schiurile alea. Dar in mintea mea suna f bine: schiuri drepte, lungi, de curse. Nu prea multa logica though. Oricum dupa prima zi de schiat pe ele, m-am dumirit de ce erau de curse si probabil pt schiori profesionisti: pentru ca nu erau pt mine . Am luat nenumarate cazaturi si de a doua zi am inchiriat schiuri. Chiar daca mi s-a atras atentia sa nu incerc sa ma dau pe ele, mai ales pe partia neagra din statiune, raspunsul meu a fost: “lasati-ma, ca stiu eu mai bine”. Am stiut eu mai bine doar in prima zi si am regretat asta inca doua zile dupa, din cauza durerilor de genunchi. Altadata o sa fac totusi la fel, pentru ca oamenii incapatanati nu invata decat singuri )
Sa revin la concediul perfect: a fost perfect pt ca era primul, si din pacate ultimul pentru vreo 5 ani, concediu al meu la schi si pentru ca am fost cu niste prieteni apropiati: Cezar cu Diana, Cristi cu Ioana, Laura si prietena mea Cristina. Si pentru ca nu prea am avut nici macar discutii in contradictoriu, d-apoi certuri. Nici intre noi, dar nu m-am certat nici cu Cristina prea tare, desi multa lume stia ca pe asta se bazeaza relatia noastra. Si pe langa prietenii cu care am plecat de aici, ne-am intalnit direct acolo cu prietenii nostri spanioli Dani, Monica si Manel. Este “prietenii nostri spanioli” si nu “niste prieteni spanioli” pentru ca nu avem prea multi prieteni spanioli.
Sper sa putem reedita vacanta asta in curand, dupa ce ma fac bine. Cum zice mama Cristinei: “e cazul sa ma fac bine, sa nu mai fiu in centrul atentiei”. Are mare dreptate.
Ne auzim un pic mai tarziu dupa ce imi fac siesta de dupa micul dejun